COMUNA URECHENI JUDETUL NEAMT

 
 

Atributiile primarului si ale consiliului local

Obligatiile primarului si ale Consiliului local
Extras din legea 307/2006
privind apărarea împotriva incendiilor (art.13-14)
Art. 13. - Consiliul local are următoarele obligaţii principale:
a) aprobă planul de analiză şi acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă, stabileşte resursele necesare pentru aplicarea acestuia şi îl transmite inspectoratului în raza căruia funcţionează;
b) emite hotărâri, în condiţiile legii, cu privire la organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă;
c) instituie reguli şi măsuri specifice corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale;
d) înfiinţează, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgenţă şi aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia;
e) desemnează şeful serviciului voluntar de urgenţă, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului;
f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare în vederea organizării, înzestrării, funcţionării şi îndeplinirii atribuţiilor legale de către serviciile de urgenţă voluntare înfiinţate şi exercită controlul folosirii acestora;
g) cuprinde anual în bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte evenimente, precum şi pentru asigurarea de persoane şi răspundere civilă a personalului cu atribuţii pe linie de intervenţie, pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse prin accidente, catastrofe ori alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor specifice;
h) asigură includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a teritoriului, a căilor de acces pentru intervenţii, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;
i) analizează, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, capacitatea de apărare împotriva incendiilor a unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă şi informează inspectoratul cu privire la măsurile stabilite pentru optimizarea acesteia;
j) asigură imobile şi spaţii amenajate corespunzător pentru funcţionarea serviciului de urgenţă voluntar, precum şi mijloacele de comunicaţii necesare;
k) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor.
Art. 14. - Primarul are următoarele obligaţii principale:
a) asigură elaborarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi aplicarea acestuia;
b) asigură respectarea criteriilor de performanţă pentru constituirea serviciului de urgenţă voluntar şi elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia;
c) coordonează organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor inspectoratului;
d) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor sau al manifestărilor publice;
e) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi la instituţiile publice;
f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite;
g) asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces, a sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;
h) organizează şi execută, prin serviciul de urgenţă voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti; informează populaţia cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu;
i) asigură încadrarea serviciului de urgenţă voluntar cu personal atestat în condiţiile legii, precum şi pregătirea profesională şi antrenarea acestuia;
j) asigură condiţiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenţă voluntare şi a cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;
k) asigură dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice, carburanţi, lubrifianţi şi alte mijloace necesare susţinerii operaţiunilor de intervenţie, inclusiv hrana şi antidotul pentru participanţii la intervenţiile de lungă durată;
l) informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi mijloace proprii, a oricărui incendiu pe raza unităţii administrativ-teritoriale, iar în termen de 3 zile lucrătoare completează şi trimite acestuia raportul de intervenţie;
m) analizează anual dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi asigură completarea acesteia, conform normelor în vigoare;
n) comunică de îndată inspectoratului scoaterea şi repunerea din/în funcţiune a oricărei autospeciale de intervenţie, precum şi, în scris, dotarea cu autospeciale de intervenţie noi;
o) asigură, prin mijloacele avute la dispoziţie, desfăşurarea activităţilor de informare şi educaţie antiincendiu a populaţiei;
p) analizează şi soluţionează petiţiile cetăţenilor în problema apărării împotriva incendiilor;
q) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor a comunităţii locale.